112

Brașoveni, atenție pe unde treceți strada! Amenzi mari! – Galerie foto

  • IMAG2577_191281.jpg
  • IMAG2578_191282.jpg
  • IMAG2582_191283.jpg
  • IMAG2586_191284.jpg
 

În urma unei acțiuni de prevenire a traversărilor neregulamentare, care a avut loc ieri, în Braşov, polițiștii locali de la Serviciul Rutier au aplicat 13 avertismente verbale, în mai puțin de o jumătate de oră. Filtrele poliţiştilor au fost amplasate în zonele din Centrul vechi al Brașovului, unde se înregistrează un trafic intens: zona Modarom, strada Nicolae Iorga (în apropierea stației RAT Primărie – peste drum de Parcul Titulescu), dar și în sensul giratoriu din capătul străzii Mureșenilor, se arată într-un comunicat oficial.

Pietonii care trec strada prin alte locuri decât cele premise pot primi amenzi între 210 și 315 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim, adică 105 lei, în 48 de ore. „De această dată s-a mers în special pe prevenție, dar în situația în care se va constata că măsura preventivă nu își atinge scopul, polițiștii locali vor fi mai aspri în abordare trecându-se la sancțiuni pecuniare”, a declarat directorul executiv al Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea.

Potrivit unui studiu național, o treime din accidentele rutiere din România sunt provocate de pietoni. În 2014, peste 2.500 de pietoni au fost victime ale accidentelor de circulație, iar 670 de persoane au decedat, anul trecut, din cauza traversărilor neregulamentare.

Potrivit raportului anual al Uniunii Europene privind siguranţa rutieră, România se clasează printre statele membre UE cu cea mai mare rata a accidentelor rutiere fatale în anul 2014, cu 91 de decese la fiecare milion de locuitori. Cifra e aproape dublă comparativ cu media europeană (51 decese / 1 milion locuitori). În România 39% din numărul persoanelor decedate în accidente rutiere sunt pietoni, în timp ce media europeană este de 22%, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button