112

Braşoveanul de 22 de ani care şi-a bătut mama a fost arestat preventiv

 

Tânărul în vârstă de 22 de ani care fusese reţinut de poliţişti, luni, după ce şi-a bătut mama atât în locuinţa lor, cât şi în afara acesteia, pe fondul consumului de alcool, a fost arestat preventiv pe o durată de 30 de zile.
Iulian-Mihai B. a fost propus spre arestare preventivă de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, fiind acuzat de violenţă în familie.
După ce a analizat cazul, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a admis, ieri, propunerea de arestare preventivă şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă, pentru perioada 21 noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.
Decizia poate fi contestată în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.
Conflictul dintre mamă şi fiu s-a iscat spontan, luni după-masă, în jurul orelor 16.00, în locuinţa comună de pe strada Fundăturii din Braşov.
Băut fiind, tânărul a devenit agresiv cu mama lui, astfel că femeia a încercat să părăsească locuinţa, dar acesta a urmărit-o şi a lovit-o în continuare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare