112

Brașovean prins la volanul unui microbuz burdușit cu țigări de contrabandă

 

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost depistat zilele trecute de polițiștii de frontieră din Sculeni, împreună cu lucrătorii vamali, la volanul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria.

Se pare că brașoveanul M. Veaceslav era sub monitorizarea polițiștilor de ceva vreme, astfel că, atunci când s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunțit al acestuia.

„Echipa a descoperit în două locuri special amenajate în pereți laterali prin îndepărtarea geamurilor originale și montarea altor geamuri negre-fumurii pe exterior, iar în interior prin placare cu OSB acoperit cu tapițerie auto, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 13.160 țigarete, marca Winston cu timbru de acciză R. Moldova”, a transmis purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iași, comisar de poliție Denis Lazăr. 

Conform prevederilor legale, țigările în valoare de aproximativ 6.000 de lei au fost confiscate, ca și mijlocul de transport, în valoare de aproximativ 3.200 lei, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 7.500 lei, a precizat sursa citată. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button