112

Brașovean lăsat în libertate după ce a pătruns cu forța în locuința fostei sale concubine

Un brașovean a pătruns cu forța în locuința fostei sale concubine, ieri noapte și ar fi lovit-o pe femeie, în momentul în care aceasta a sunat la 112. Deși este acuzat de trei infracțiuni, bărbatul nu a fost propus spre arestare, ci a fost plasat sub control judiciar.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în caz. Bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuința fostei sale concubine, de pe strada Prunului din municipiul Brașov.


Astfel, la data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii au fost sesizați, prin apel de urgență 112, de către o femeie cu privire la faptul că fostul său concubina distrus ușa de acces în locuință sa și a pătruns fără drept în imobil.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, ocazie cu care au procedat la identificarea bărbatului, în vârstă de 42 ani, din municipiul Brașov, și au stabilit că acesta ar fi pătruns, prin distrugerea ușii de acces, în locuința persoanei vătămate, refuzând să părăsească imobilul la solicitarea femeii, fapte care i-au creat acesteia o stare de temere.
Mai mult, conform celor declarate de persoana vătămată, bărbatul ar fi lovit-o în momentul în care a apelat telefonic organele de poliție
“, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.

Brașovean lăsat în libertate…

Polițiștii au dispus reținerea persoanei bănuite de comiterea faptelor pentru 24 de ore. Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de acesta.
Cercetările sunt continuate pentru distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare