BRAȘOVEAN de 25 de ani, MORT într-un accident rutier cumplit
Prima zi de Crăciun s-a transformat într-o adevărată tragedie pentru trei familii. Doi tineri, de 24 şi 25 de ani, unul din Braşov şi altul din Turnu Măgurele au murit pe loc într-un cumplit accident în Teleorman, pe DN 52. Al treilea, tânăr, de 16 ani, este în stare gravă la spital, conform Observator Antena 1. Tânărul braşovean Gabriel Comănici (foto 2, sus) de 25 de ani, pasager stânga spate, şi Ionuţ Cosmin Stoian (foto 2, jos), de 24 de ani, din Turnu Măgurele, şofer începător, au murit pe loc. Maşina în care se aflau s-a izbit violent, marți dimineaţă, în prima zi de Crăciun, de un copac aflat pe marginea drumului, tinerii nemaiavând nici o şansă. Un adolescent de 16 ani, tot din Turnu Măgurele, care se afla pe scaunul din dreapta faţă a maşinii, a fost rănit grav în accident, fiind transportat de urgenţă la spital. Nenorocirea s-a produs la ora 6.30, între Alexandria și Furculești. Pe DN 52. Se pare că tinerii veneau de la munte şi se îndreptau spre Turnu Măgurele. Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat, dar se presupune că șoferul ar fi adormit la volan, după un drum lung, pe timp de noapte. Ionuţ Cosmin Stoian, care se afla la volan în momentul tragediei, avea permis de conducere din septembrie 2018. Trei ambulanțe SMURD de la ISU Teleroman au ajuns imediat la fața locului, însă pentru cei doi tineri din Turnu Măgurele și din Brașov nu s-a mai putut face nimic. Erau încarcerați și muriseră în urma impactului. Tânărul de 16 ani a scăpat ca prin minune, pentru că mașina s-a izbit de copac cu partea stângă. A fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la Spitalul din Alexandria.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.