112

BRAȘOVEAN condamnat după ce a încercat să-și omoare fratele

 

Brașoveanul care și-a atacat fratele cu cuțitul, în primăvară, a fost condamnat astăzi, în primă instanță, la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. De asemenea, magistrații Tribunalului Brașov au decis să-i interzică inculpatului Paul – Radu Pricopi următoarele drepturi, pe o perioadă de 4 ani: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Pe latură civilă, inculpatul nu are să-i plătească despăgubiri victimei, deoarece aceasta nu s-a constituit parte civilă. În schimb, trebuie să-i plătească 853,71 lei Spitalului Județean Brașov, cu titlu de despăgubiri civile și să achite cheltuieli judiciare de 1.000 de lei. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Victima a scăpat cu viață, pentru că a reușit să se apere cu brațele

Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procuror Adrian Aldea, „la data de 6 aprilie 2016, în timp ce se afla în locuința sa din municipiul Brașov, inculpatul a încercat să îi suprime viața fratelui său, prin aplicarea unor lovituri de cuțit îndreptate spre zona superioară a corpului victimei, aceasta apărându-se cu ajutorul brațelor”.
În urma faptelor comise, Paul – Radu Pricopi a fost reținut pe 6 aprilie, apoi a fost arestat preventiv, măsură care este valabilă și în prezent. Dacă sentința Tribunalului Brașov va rămâne definitivă, această perioadă va fi scăzută din pedeapsa la închisoare.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. A încercat să-şi omoare fratele!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button