112

Brașovean arestat preventiv după ce și-a bătut tatăl în mod repetat

Un brașovean a fost arestat preventiv după ce și-a bătut tatăl în mod repetat. Ultima agresiune a avut loc în noaptea de luni spre marți. Deși victima nu a vrut să depună plângere, polițiștii s-au sesizat din oficiu și – date fiind antecedentele – l-au reținut pe agresor. Ulterior, a fost arestat preventiv.


„La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 22.45, polițiștii au fost alertați cu privire la faptul că un bărbat, de 67 de ani, a fost agresat fizic de fiul său, în vârstă de 39 de ani, în timp ce se afla în locuința sa, de pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Brașov.
Cu toate că la sosirea polițiștilor la fața locului, persoana vătămată prezenta multiple urme de agresiune, aceasta nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva fiului său.


Având în vedere caracterul repetitiv al acestor fapte de violență comise de bărbat în decursul timpului, încheiate de persoana vătămată prin retragerea plângerii, în scopul prevenirii altor fapte de acest gen sau mai grave, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de «violență în familie».
Față de probatoriul existent, polițiștii au emis o ordonanță prin care s-a dispus reținerea persoanei bănuite și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru o perioadă de 24 de ore.


Ulterior, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”
, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Florentina Manolache.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru „violență în familie”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare