112

Brașovean agresat de fiul său, în prima zi de Paște

  • politie_32.jpg

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 24 aprilie 2022, în jurul orei 22.05, un bărbat în vârstă de 62 ani, din municipiul Brașov, pe fondul unor discuții contradictorii cu fiul său, ar fi fost agresat fizic și amenințat cu acte de violență de către acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Cu două zile înainte, polițiștii din Ghimbav au deschis dosar penal pentru violență în familie.

În fapt, la data de 22 aprilie 2022, jurul orei 22 10 polițiștii au fost sesizați de către o femeie din orașul Ghimbav, județul Brașov cu privire la faptul că pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de bături alcoolice, ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce aceștia se aflau la domiciliul comun”, a precizat comisarul de poliție.
Femeia care a sesizat poliția a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Cercetările în caz continuă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button