112

BRAŞOV. Viol între gunoaie

 

O fată sărmană din oraşul Rupea de 17 ani a fost obligată să întreţină relaţii sexuale în condiţii inumane, de un derbedeu cu antecendente penale, care o ademenise cu nişte haine. S-a întâmplat în 5 februarie, în jurul orelor 9.30. 

Între timp, cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor, iar suspectul a fost arestat. În acea zi de coşmar, fata s-a întâlnit cu recidivistul, care a amăgit-o că-i va da câteva haine pentru familia ei, dar pentru asta trebuia să-l însoţească. Credulă, adolescenta l-a urmat, iar grozăvia la care a fost supusă îi va lăsa traume pe viaţă, mai ales că fata nu mai avusese până atunci astfel de relaţii. 

Potrivit prim-procurorul Cristina Cardașol de la Parchetul Judecătoriei Rupea, principalul suspect are 25 de ani: „Acesta a determinat-o pe persoana vătămată, o minoră, să îl însoțească într-un cartier de la marginea oraşului. S-au oprit lângă nişte containerele pentru gunoi și acolo a obligat-o să întrețină relații sexuale. Fetei i-au fost provocate leziuni vindecabile în cel puţin 11 zile de îngrijiri medicale”.

Tânărul acuzat nu este la prima acţiune infracţională, după cum ne-a spus sursa citată. El are mai multe dosare la activ, încă din perioada în care era minor, când a comis mai multe infracțiuni contra patrimoniului. A început prin a fura lucruri mărunte, apoi o bicicletă, până a ajuns că fure lucruri mult mai valoroase. Acum, este acuzat de viol.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare