BRAȘOV. Victime încarcerate în urma unui accident produs pe DN 1. Update: Nu a fost nevoie de descarcerare, dar o persoană este în stop cardio-respirator

Două persoane au rămas încarcerate, după ce s-au răsturnat cu mașina pe DN 1, în această dimineață, între Vlădeni și Perșani, conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. Intervin două echipaje SMURD, un echipaj pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de la SVSU Codlea.
Update 1:
Ajungând la locul accidentului, echipajele au constatat că victimele nu erau încarcerate.
Potrivit reprezentantului ISU Brașov, accidentul s- a produs între un autocar cu turiști (care au scăpat teferi) și un autoturism (în care se aflau cele două victime).
Persoanele rănite sunt un bărbat de 30 ani, conștient și o femeie de 24 ani, în stop cardio-respirator. Este posibil să fie solicitată intervenția unui elicopter SMURD, pentru a o prelua pe tânără.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că șoferul autoturismului, pe fondul oboselii la volan, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autocarul condus regulamentar. Din accident a rezultat rănirea gravă a pasagerului dreapta față din autoturism (tânăra). Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultat negativ.
Update 2
Din nefericire, tânăra de 24 de ani nu a supraviețuit accidentului – detalii AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






