112

BRAŞOV. Viaţa chiar are prioritate? Care sunt „punctele negre” din oraş?

  • IMG_20160114_114727_202625.jpg
 

Accidentele rutiere grave petrecute aseară în Braşov, trei la număr, unul în zona Gării CFR Braşov (pietonul trecea prin loc nepermis), altul în zona Onix (pietonul traversa regulamentar pe trecerea de pietoni), iar al treilea în zona Timişu’ de Sus (accident rutier soldat cu un deces) ne face să ne întrebăm: Viaţa chiar are prioritate pentru toţi?

Din punct de vedere statistic, în anul 2015 au fost comise pe raza județului Brașov, din cauza neacordării priorității pietonilor, 113 accidente rutiere, soldate cu trei morți, 52 de răniți grav și 65 de răniți ușor. Majoritatea accidentelor (88%) au fost înregistrate în municipiul Brașov, în special pe străzile: Calea București, Griviței, 13 Decembrie, Gării, Saturn și Calea Făgărașului, în intervalele orare 7.00-8.00 (când oamenii muncii se îndreaptă grăbiţi spre serviciu) și 17.00-18.00 (probabil şoferii sunt la fel de grăbiţi să se întoarcă acasă).

Din nefericire, anul acesta a fost deja depăşit numărul decedaţilor de anul trecut, în aceleaşi condiţii de referinţă. Am numărat patru morţi doar pe trecerile de pietoni din municipiu. Şi nu au trecut decât 35 de zile

Dar, potrivit unei statistici emise toamna trecută de IJP Braşov, doar în primele nouă luni ale anului 2015, pe raza judeţului Braşov au avut loc 278 de accidente, soldate cu 39 de morţi, 281 de răniţi grav şi 136 de răniţi uşor. 

Din ultimii ani, cele mai multe tragedii pe şosele însângerate din judeţ au fost raportate în anul 2010, cu 338 de accidente soldate cu 76 de morţi, 328 răniţi grav şi 139 de răniţi uşor

Luaţi aminte, braşoveni!

În aceste condiţii, putem spune că este mai mult decât binevenită campania iniţiată de IJP Braşov şi derulată în perioada februarie – aprilie 2016 sub deviza „Viaţa are prioritate”. Mai trebuie doar ca cetăţenii să fie receptivi!

Scopul campaniei este conștientizarea pietonilor și conducătorilor auto asupra necesității respectării normelor rutiere la tracerile pentru pietoni. Activitățile se vor desfășura în municipiul Brașov și vor avea ca direcții de acțiune: transmiterea mesajelor cu caracter preventiv prin intermediul canalelor de comunicare în masă,  organizarea de acțiuni preventive în traficul rutier pentru formarea unui comportament responsabil al participanților la trafic în calitate de conducători auto și pietoni, organizarea unor activități pe teme de educație rutieră în unități de învățământ, distribuirea către grupurile țintă a unor materiale cu mesaje preventive.

Astfel, în scopul prevenirii accidentelor de circulație, poliţiştii recomandă conducătorilor auto reducerea viteza și conduceți cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni: „Acordați prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii. Adaptați viteza de deplasare la starea drumului și condițiile meteorologice pentru a putea opri în siguranță la trecerile pentru pietoni. Păstrați distanța legală în mers față de celelalte autovehicule”. 

Şi pietonii sunt avertizaţi să fie atenţi atunci când traversează strada, în nici un caz prin locuri nepermise: „Traversați strada numai prin locurile special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător. Înainte de a traversa pe trecerea pentru pietoni, asigurați-vă că puteți face acest lucru în deplină siguranță, atât pentru dumneavoastră cât și pentru ceilalți participanți la trafic”.

citeşte şi

BRAŞOV. Trecerile de pietoni par să fi devenit un pericol pentru… pietoni. GALERIE FOTO

BRAȘOV. Așa arată strâmtoarea de pe B-dul Iuliu Maniu la orice oră din zi. GALERIE FOTO

dar şi despre evenimentele rutiere grave din… ultimele zile, petrecute pe raza judeţului… 

 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button