112
Brașov. Vânzători de droguri, prinși în flagrant

Un dealer și doi distribuitori de droguri din Brașov au fost prinși astăzi în flagrant de polițiști, în timp ce încercau să distribuie mai multe grame de cannabis. Anchetatorii i-au monitorizat timp de mai multe luni de zile pe vânzătorii de droguri. Ofițeri sub acoperire au cumpărat în mai multe rânduri droguri de la ei, încercând să afle amănunte despre ceilalți membri ai rețelei. În acest mod a fost depistat cel care îi aproviziona cu droguri. Oamenii legii au descins la locuința dealerului și au confiscat 65 de grame de cannabis. Cei trei tineri sunt reținuți și vor fi cercetați pentru deținere și trafic de droguri, riscând ani buni de închisoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




