BRAŞOV. Urmărire în traficul din Codlea, pentru prinderea unui tânăr de 22 de ani
Urmărire în trafic, azi-noapte, la Codlea, pentru prinderea unui şofer care nu s-a conformat semnalelor agenţilor rutieri!
Poliţiştii au vrut să oprească pentru control un autoturism marca Opel, dar conducătorul auto nu a respectat semnalele lor şi şi-a continuat deplasarea. Astfel, echipajul de poliţie a pornit pe urmele sale, reuşind să-l oprească pe strada Izvor din localitate, după o „goană” pe mai multe străzi, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.
„Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 22 ani din municipiul Codlea, judeţul Brașov. La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur. În consecință, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a unei abateri anterioare”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru şofat sub influenţa alcoolului şi şofat fără permis de conducere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.