112

BRAȘOV. Urmărire în trafic de pe Bulevardul Gării până pe strada De Mijloc! Polițiștii, nevoiți să folosească arma (FOTO)

  • fb-img-1536645655345.jpg
 

O urmărire în traficul din municipiul Brașov s-a încheiat cu un accident rutier produs pe strada De Mijloc, azi-noapte. Totul a început în jurul orelor 2.00, de la faptul că polițiștii au vrut să oprească autoturismul pentru control, pe Bulevardul Gării.

„Când autospeciala de poliție s-a apropiat de aceasta, pentru oprire, conducătorul auto a accelerat brusc, deplasându-se în viteză pe traseul străzilor Aurel Vlaicu – Plevnei – Mihai Viteazul, fiind urmarit de autospeciala de poliție.
Alte două echipaje de poliție aflate în serviciu alertate au interceptat autoturismul pe str. Iuliu Maniu, conducătorul auto fiind somat în repetate rânduri să oprească vehiculul, iar ulterior a fost executat un foc în direcția pneurilor autoturismului.
Șoferul nu s-a conformat, a mărit viteza de deplasare, continuând pe traseul str. Lungă – De Mijloc, unde a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat mai multe vehicule staționate.
Șoferul este un tânăr de 22 ani din Toplița, județul Harghita. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii consumului de alcool sau altor substanțe”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent șef Gabriela Dinu.

Cercetările în caz continuă pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Întrebat de ce nu a oprit pentru control, şoferul nu ar fi oferit o explicaţie concludentă, în timp ce pasagerii susţin că i-ar fi spus să oprească. „Nu au fost recalcitranţi la momentul conducerii la sediul Poliţiei”, a precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare