112

BRAȘOV. Un tânăr DJ are nevoie urgentă de sânge!

  • Marian Oprea gras si slab_194573.jpg
 

Marian Oprea, brașoveanul de 34 de ani care acum doi ani cântărea peste 200 de kilograme (foto 2), a reuşit să slăbească 100 de kilograme în 24 de luni și acum a ajuns la circa 70 de kg. Bucuria imensă, dată de sentimentul că s-a născut a doua oară, i-a fost întunecată în ultima perioadă de o altă veste cumplită: suferă de leucemie acută. Este internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și are nevoie de sânge transfuzabil.  Mai grav este că Marian are grupa de sânge O cu Rh negativ.

Marian Oprea este un exemplu de voinţă. Bărbatul a reuşit să slăbească 100 de kilograme într-un an de zile, dintr-un total de aproape 220 de kilograme, după o operaţie de micşorare a stomacului (gastric sleeve), realizată la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov. Practic, aceasta a fost pentru el a doua şansă la viaţă, după ce gândurile lui i s-au întunecat foarte rău din cauza mai multor tentative eşuate de slăbire. „Înainte de operaţie am avut puţine persoane alături de mine (părinţii şi un foarte bun prieten, Mircea). Ei m-au susţinut foarte mult moral, în condiţiile în care intrasem într-o depresie la un moment-dat şi mă aflăm chiar la limita de a abandona lupta cu viaţă”, declara braşoveanul.

După mai puțin de doi ani de la operație a ajuns la 70-80 de kilograme, iar între timp și-a îndeplinit un vis, care i-a dat și forță să lupte: a urmat cursurile unei şcoli de DJ, a obținut un atestat şi a devenit profesionist.

Acum, însă, viața lui este din nou în pericol. „Stimaţi prieteni, după cum v-am informat traversez o perioadă grea din viaţa mea şi de ce mi-a fost teamă nu am scăpat. Am grupa sanguină 01 RH negativ. Pe această cale fac apel la dumneavoastră, la prietenii şi cunoştinţele dumneavoastră în limita posibilităţilor şi dorinţelor de a se deplasa la Centrul de Transfuzii Braşov de pe strada Victor Babeş nr. 21 şi să facă donaţie de sânge pentru mine. Specificaţi pentru cine faceţi donaţia: Oprea George Marian internat la Spitalul Judeţean Braşov, secţia Hematologie. Vă rog să distribuiţi această postare în speranţa că va fi văzută de multe persoane binevoitoare. Vă mulţumesc anticipat! Ce respect, Marian Oprea!”, a postat tânărul DJ pe pagina sa de Facebook, menționând că „se simte optimist”.

Programul de donare la CTS este 7.30-13.30.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare