BRAȘOV. Un tânăr a murit după ce a căzut de la etaj, în Făgăraș / Update: S-ar fi prăbușit printre scări, într-o criză de epilepsie
Un tânăr de 27 de ani a decedat, în această seară, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe str. Plopului din Făgăraș.
„La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. Din păcate, personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viata și a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Urmează ca polițiștii să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Update:
Potrivit fagarasultau.ro, victima era căsătorită și avea doi copii. Conform datelor pe care locatarii le-au oferit sursei citate, tânărul suferea de epilepsie și i s-ar fi făcut rău în momentul în care cobora și ar fi căzut în gol, în casa scărilor, suferind leziuni incompatibile cu viața.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.