112

BRAŞOV. Un şofer bucureştean a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea DN 73 A

 

Un conducător auto s-a izbit cu maşina de un copac, apoi a revenit cu aceasta pe carosabil, azi-noapte, după ce a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe DN 73A.

Poliţiştii din Zărneşti au fost sesizaţi cu privire la accident în jurul orelor 23.30, iar în urma cercetărilor au stabilit că bărbatul în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, conducea spre Braşov, în momentul în care autoturismul său a derapat într-o curbă la stânga, în condițiile unui carosabil acoperit cu un strat subțire de zăpadă.

Astfel, maşina a ieşit în afara părții carosabile, a lovit un copac după care, în urma impactului, a revenit pe partea carosabilă.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unui bărbat de 30 ani, pasager în vehicul. Persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat reprezentanta IJP Braşov, Gabriela Dinu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button