112

BRAȘOV. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un copac

 

Un bărbat care conducea un autovehicul pe strada Școlii din orașul Zărnești, ieri dimineață, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a părăsit partea carosabilă, lovind un copac. Din fericire, accidentul s-a soldat doar pagube materiale. Pe de altă parte, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. Prin urmare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal.

Aproximativ o oră mai târziu, respectiv pe la 12.00, polițiștii din Râșnov au depistat un bărbat de 40 de ani care șofa pe str. I.L. Caragiale un autovehicul neînmatriculat, care avea plăcuțele cu numărul atribuit altui autoturism. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Aseară, pe la 19.30, polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au oprit în trafic un bărbat de 31 de ani care șofa deși avea permisul suspendat. Controlul a avut loc pe str. Egretei din Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare