BRAŞOV. Un salvamontist, primul care a acordat ajutor după accidentul din Poiana Braşov

Un salvamontist care mergea spre serviciu a fost prima persoană care a intervenit pentru a le acorda ajutor victimelor din accidentul rutier produs ieri dimineaţă în Poiana Braşov.
„În timp ce se afla pe drumul spre servicu, unul dintre salvatorii montani din cadrul Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost martorul unui accident rutier petrecut la intrarea în staţiunea Poiana Braşov. În accident au fost implicate 6 persoane, 5 adulţi şi un copil, toate conştiente, doar una prezentând un traumatism cranio-cerebral. Salvatorul montan ajuns primul la faţa locului a făcut evaluarea primară şi trierea victimelor, a alertat colegii de la baza Salvamont Bradu şi structurile de urgenţă şi a acordat primul ajutor persoanelor implicate în accident. În sprijinul lui au venit iniţial colegii salvamontişti de serviciu, care au adus echipamentul medical necesar, mai apoi 2 ambulanţe şi o maşină de la Departamentul de Pompieri, care au preluat cazul”, au informat reprezentanţii Serviciului Public Local Salvamont Braşov.
Amintim că, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, doi dintre ocupanții mașinilor au fost transportați la spital – o femeie de 39 de ani și un bărbat de 48 de ani. În accident au fost implicate două autoturisme.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Ultima oră. Accident cu două victime în Poiana Brașov (foto și video)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






