112

BRAŞOV. Un săcelean a târât un câine legat în spatele dubei

 

Un bărbat din Săcele a fost surprins în timp ce conducea duba având legat în spate cu un lanţ un câine pe care l-a târât pe drumul plin de pietriş. Săceleanul ar fi pretextat că nu avea loc în maşină pentru animal. Din spusele celor care au fotografiat, câinele a fost târât aşa prin tot Săcelele. „Autorul pozei care a urmărit maşina în jur de 15 minute a eliberat câinele, care a fugit însă respira foarte greu şi era plin de răni”, a scris unul dintre cei care au distribuit postarea pe Facebook. Un internaut spune însă că patrupedul nu i-ar aparţine celui care l-a legat de dubă. Postarea a stârnit furia iubitorilor de animale, cei mai vehemenţi îndemnând chiar la linşaj. „Am primit şi o sesizare telefonică, iar colegii din Săcele fac verificări, pentru a identifica persoana şi a stabili natura faptei săvârşite. Vom lua legătura şi cu Protecţia Animalelor”, ne-a declarat Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare