112

BRAŞOV. Un adult şi doi minori, condamnaţi definitiv pentru viol

 

Curtea de Apel Braşov a decis, zilele trecute, să menţină pedepsele principale primite de trei inculpaţi, dintre care doi minori, la Judecătoria Întorsura Buzăului (judeţul Covasna) pentru un viol comis în luna martie a acestui an.
Astfel, inculpatul major Gheorghe Radu Olescu a rămas cu 6 ani şi 10 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de viol şi instigare la viol. Din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută de bărbat în arest preventiv, la Penitenciarul Codlea. Pe de altă parte, faţă de minorii Nicolae Alexandru N. şi Cornel Marian O. s-a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, fiind scăzută ziua petrecută de ei în stare de reţinere, respectiv 13 martie 2017.
Pe latură civilă, Judecătoria Întorsura Buzăului a dispus – iar Curtea de Apel Braşov a menţinut definitiv decizia – ca inculpaţii să-i plătească în solidar victimei L.F.O. 50.000 de lei, cu titlu de daune morale. Minorii vor avea de achitat partea lor în solidar cu părţile responsabile civilmente (cu părinţii).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button