112

BRAȘOV. ULTRAJ! Polițist și polițist local, bătuți de un individ

 

O echipă mixtă formată dintr-un polițist din cadrul Postului de Poliție Fundata și un polițist local, a fost agresată fizic de un bărbat de 38 de ani.

„Agresorul le-ar fi aplicat polițiștilor mai multe lovituri cu un obiect contondent, provocându-le acestora vătămări corporale. Bărbatul în vârstă de 38 ani a fost, de îndată,  imobilizat de către polițiștii brașoveni,  acesta aflându-se în acest moment în custodia cadrelor de poliție pentru continuarea cercetărilor. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței Brașov, care a acordat îngrijiri medicale celor doi polițiști, ulterior, unul dintre aceștia fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii a două  infracțiuni de ultraj, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button