BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Persoană lovită de tren! Update: Victima a decedat
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au fost sesizate, în urmă cu puțin timp, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren, pe podul de cale ferată din zona străzii 13 Decembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, cpt. Ciprian Sfreja, la fața locului se deplasează un echipaj SMURD.
Update: Victima, neidentificată, a decedat
Din nefericire, victima – un bărbat – prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost declarat decesul, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov.
„În această seară, în jurul orei 20.00, o persoană a fost lovită de trenul nr. 1624, care se deplasa spre Gara Brașov, pe podul metalic feroviar ce traversează strada 13 Decembrie. Persoana, neidentificată până în acest moment, a decedat. Poliția Transporturi Feroviare Brașov efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului”, au informat și reprezentanții Poliției Județene Brașov.
Update 2: Victima a fost identificată
Polițiștii au reușit să stabilească identitatea victimei. Potrivit reprezentanților IJP Brașov, este vorba despre un bărbat de 40 de ani, necăsătorit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.