BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. O femeie şi doi copii, în stare de inconştienţă, după un accident la Bod!!!
O femeie şi doi copii se zbat între viaţă şi moarte, în urma unui accident rutier produs, în această după-masă, în Bod!
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, mr. Ciprian Sfreja, cele trei victime sunt în stare de inconştienţă. S-au deplasat la faţa locului două echipaje SMURD şi unul de la Ambulanţă. De asemenea, a fost alertat elicopterul SMURD din Târgu Mureş.
Din primele date pe care le avem, femeia şi copii erau pietoni. Un martor susţine că un autovehicul a intrat în stâlp. Este posibil ca maşina să fi lovit victimele înainte de a se opri în acel stâlp.
Update:
Conform noilor informaţii, femeia (60 de ani) şi unul dintre copii (7 ani) sunt conştienţi, dar al doilea minor, de 8 ani, este inconştient şi i se efectuează manevre de resuscitare. Într-o imagine postată pe grupul de Facebook Info Trafic Braşov se poate observa că o autoutilitară ar fi intrat în stâlp.
Update-uri:
Update. BRAȘOV. A murit și femeia rănită în accidentul din Bod
Update. BRAȘOV. Băiețelul care a supraviețuit accidentului din Bod are nevoie de intervenție neurochirurgicală
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.