BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident în Hărman!
Un accident rutier a avut loc, în această seară, în Hărman, județul Brașov. Din primele date, un pieton a fost lovit de un autovehicul.
Potrivit unui membru al grupului de Facebook Info Trafic jud. Brașov, victima este un copil.
Evenimentul rutier ar fi avut loc pe o trecere de pietoni din zona supermarket-ului Kroner.
„Zebra aia nu e iluminată. Omul care merge la magazin ia o geacă pe el (neagră) și nu îl vezi lângă zebră (…)”, „Așa este strada aia de când stau în zonă, mergi la ghici”, s-au plâns doi localnici.
Update: Victima, un adolescent de 16 ani
„Un conducător auto, în vârstă de 67 ani, care conducea un autovehicul pe strada Gării din localitatea Hărman a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 16 ani.
Victima, conștientă, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.