BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. Accident cu patru victime, pe DN 13!
Un accident rutier care s-ar fi soldat cu patru victime a avut loc, în această dimineaţă, pe DN 13, la ieşire din Buneşti spre Fişer, în judeţul Braşov.
Din primele date, victimele sunt conştiente, neîncarcerate.
La faţa locului se deplasasează două echipaje SMURD (de la Feldioara – judeţul Braşov şi de la Sighişoara – judeţul Mureş) şi un echipaj de ambulanţă, de la Rupea, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, mr. Ciprian Sfreja.
Update:
„Pe DN 13, la km 76+700 m, un conducător auto, care circula dinspre Sighișoara spre Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un mal de pământ, răsturnându-se, ulterior ajungând în șanțul pluvial.
În urma impactului au rezultat patru victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.