BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident cu două victime pe șoseaua de legătură dintre cartierul Noua și Ocolitoarea Brașovului (FOTO)
Două persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit în decor, în urmă cu puțin timp, pe șoseaua de centură care face legătura între cartierul Noua și Ocolitoarea Brașovului, potrivit plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Din primele informații, victimele sunt conștiente.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD, unul de la Ambulanță și o autospecială cu apă și spumă – pentru a asigura măsurile specifice de intervenție.
Update (orele 12.50): Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, un conducător auto în vârstă de 59 de ani, care şofa pe Valea Timişului (centura spre cartierul Noua), nu a adaptat viteza în sensul giratoriu din zona Ocolitoarei Braşovului, iar maşina a derapat şi a ieşit în afara şoselei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.