BRAȘOV. Turistul decedat pe munte, coborât astăzi la bază
Din nefericire, bărbatul în vârstă de 43 de ani care a căzut într-o prăpastie din Munții Făgăraș, ieri, după ce s-a dezechilibrat în zona Văii Viștei, pare-se în timp ce făcea poze, a fost găsit fără viață de echipajul de salvare format din 9 jandarmi montani și salvamontiști, după câteva ore de intervenție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, trupul neînsuflețit este coborât astăzi de pe munte.
Sursa citată a informat că victima cobora alături de soție (cadru medical) și de un grup de prieteni de pe Vf. Moldoveanu (unde își sărbătorise ziua de naștere) spre Victoria, în momentul în care, pe Valea Viștei, s-a produs accidentul teribil.
Turistul era ofițer la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii, conform unor surse.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Accidentare teribilă pe munte! Victima își sărbătorea ziua de naștere!
foto – arhivă internet
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.