112

BRAȘOV. Turiști din Ungaria salvați de jandarmii montani

 

Un apel la numărul unic de urgenţă 112, sosit ieri dimineaţă, i-a pus în alertă pe salvatorii și jandarmii montani din Zărnești. Doi jandarmi din cadrul Postului Montan din localitate şi un lucrător din cadrul Salvamont Zărneşti au pornit în căutarea a trei turişti din Ungaria rătăciţi în Masivul Piatra Craiului.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Brașov, cei trei, tatăl de 60 de ani, fiul şi fiica acestuia în vârstă de 18 respectiv 24 ani se aflau cazaţi la o cunoştinţă în localitatea Breţcu. Duminică ei au plecat în drumeţie pe traseele montane din Masivul Piatra Craiului, iar peste noapte, au hotărât să se odihnească în zona Vârful Baciului.
Pentru că dimineaţă starea vremii s-a înrăutăţit rapid, cei trei turişti au decis să coboare şi să se adăpostească la Refugiul Grind. Panicaţi de starea vremii, au apelat la gazda lor din Brețcu să ceară ajutor.
Aceasta a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat despre rătăcirea prietenilor săi, iar la ora 9.00 jandarmii montani însoţiţi de salvamontist au plecat în căutarea celor trei turiști.
Patru ore mai târziu, turiştii au fost găsiţi şi pentru că vremea era foarte rea au rămas o perioadă adăpostiţi cu toţii la Refugiul Grind.
Când vremea s-a mai îmbunat, au început deplasarea, care a durat aproximativ 4 ore, de la refugiu spre cabana unde au rămas cazaţi peste noapte, cei trei fiind în afara oricărui pericol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button