112

BRAȘOV. Turist rănit grav de altă persoană, la tiroliana de la Canionul 7 Scări

  • salvamont sacele 2_290300.jpg
  • salvamont sacele_290301.jpg
  • salvamont sacele 3_290302.jpg
 

Salvamontiștii din Săcele, județul Brașov, au avut două intervenții, în week-end, în Masivul Piatra Craiului.

„Primul caz a fost al unei persoane accidentate pe Tiroliana 7 Scări, cu posibilă fractură de coaste. Aceasta se afla pe una dintre tiroliene, când o altă persoană, fără a respecta instrucțiunile primite de la administratorii tirolienei, nu a așteptat ca persoana din față să termine traseul, a intrat pe traseu și a lovit-o puternic cu genunchii în spate. Persoana accidentată a fost preluată și transportată până la ambulanță, și apoi la spital pentru investigații. Persoana care a produs accidentul a preluată de Poliția Săcele, pentru cercetări privind modul în care s-a produs accidentul”, au explicat reprezentanții Salvamont Săcele.

Al doilea caz a fost al unei perosane de 64 de ani care, aflându-se la 10 minute de cabana Piatra Mare, a acuzat o stare de epuizare fizică, cu crampe musculare. Persoana a fost coborâtă la Dâmbu Morii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button