112

BRAŞOV. Trei oameni ai străzii au ajuns cu degerături la spital

 

Brașovul a fost în această dimineață polul frigului din România. Astfel, conform site-ului Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 9.00, la stația meteo de la Ghimbav se înregistrau minus 29 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din România. La Făgăraș erau minus 23 de grade Celsius, iar la Predeal minus 17 grade Celsius.

Aşa cum se aşteptau şi cei de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Braşov şi cei de Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, aflate în subordinea Primăriei Braşov, au început să se adune mai mulţi oameni ai străzii. Astfel, dacă în noaptea de 18/19 ianuarie, la centrul amintit au ajuns 49 de persoane, ieri noapte au ajuns 62, dintre care una a fost adusă de Poliția Locală, potirvit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea. „La centru a venit și o persoană care nu avea domiciliul în municipiul Brașov, dar a fost primită. Cei care au ajuns la centru au putut sta acolo pe tot parcursul zilei și au primit pachete cu hrană rece și ceaiuri calde”, a spus Toarcea, precizând că numărul celor care au mers la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost este mai mic decât înregistrat în perioadele geroase ale anului trecut, când media era de 80 de persoane.
Alţi trei oameni ai străzii au fost ridicaţi de pe stradă de către ambulanţe şi au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean Braşov. „Am fost nevoiţi să-i ducem la UPU şi nu la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost pentru că aveau mici degerături. În rest, nu au fost solicitări crescute pentru cazuri de fracturi. Cred că oamenii în vârstă mai ales se protejează stând în case”, ne-a declarat dr. Liviu Stelea, managerul SAJ Braşov.
 
Vin băuţi şi refuză serviciile sociale pe timp de zi
 
Potrivit coordonatorului CPFA, Ioan Mircea Baciu, date fiind condiţiile atmosferice, Centrul găzduiește persoane de pe raza municipiului în adăpostul de noapte, dar şi pe cele din afară, în regim de urgență. Cei care înnoptează constant au acum contract cu CPFA şi numărul lor a crescut în ultimele zile, de la 40 la 47. Noaptea trecută. numărul celor care şi-au căutat adăpost în regim de urgenţă a ajuns la 15. Conform regulilor de funcţionare a acestui tip de serviciu, dimineaţa, „abonaţii” adăpostului de noapte primesc un pachet cu hrană rece şi, în perioadele de ger, pot rămâne în centrul de zi sau în camere. Regulile sunt valabile în aceste perioade geroase şi pentru aceia care beneficiază de adăpostul de urgenţă. Toţi primesc ceaiuri, dar pentru o masa caldă, persoanele fără adăpost sunt îndrumate în continuare spre Cantina „Mulţumesc”, a Fundaţiei Bucuria Darului, de pe Gospodarilor (Bartolomeu), unde primesc un prânz gratuit şi un pachet de mâncare pentru cină, conform contractului în vigoare cu DSS. „Aşa cum v-am mai spus, nici cei de la adăpostul de urgenţă, nici cei de la adăpostul de noapte nu sunt obligaţi să plece când sunt asemenea temperaturi. Doar că mulţi pleacă de bunăvoie, în special cei veniţi în regim de urgenţă, mai ales când încercăm să-i implicăm în activităţi de curăţenie, strict în locul unde au dormit. Ar putea să rămână în centrul de zi, să beneficieze de consiliere, de îndrumare sau măcar să socializeze, dar refuză. În afară de faptul că au venit băuţi şi că unii sunt mai zgomotoşi, nu am avut probleme deosebite, să fim nevoiţi să chemăm Poliţia. Suntem pregătiţi să primim mai mulţi din această noapte”, ne-a declarat Baciu.

Citiţi şi:

UPDATE BRAŞOV. Cod galben de ger, prelungit până luni!

BRAŞOV. Întârzieri pe calea ferată şi curse suspendate în autogară, din cauza GERULUI şi a zăpezii

Braşov. Nu scăpăm de ger până pe 26 ianuarie!

Brașov. -28 de grade C!!! Câte sunt acum?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare