BRAŞOV. Trei deţinători de arme au fost… dezarmaţi
Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfăşurat ieri o acţiune de verificare a a deţinătorilor de arme din Braşov, în vederea respectării legii.
Astfel, au fost identificaţi trei braşoveni cu arme deţinute legal, dar care nu au fost depuse la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea permiselor de armă, potrivit regulamentului. Un bărbat, în vârstă de 49 ani, deţinea o armă marca Walther PP, altul, în vârstă de 69 ani, avea un pistol ME 9 Para, calibru 9 mm, iar al treilea braşovean, în vârstă de 65 de ani care nu a respectat legea avea trei arme: un pistol Reck, o pușcă marca Gao-Maxima și o armă neletală marca ME 9 Para.
Armele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, iar celor în cauză le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.