BRAȘOV. TRAGIC. Tânără găsită spânzurată în pădurea din zona cartierului Răcădău
O tânără în vârstă de 24 de ani a fost găsită fără viață, aseară, în pădurea din zona cartierului brașovean Răcădău. Din primele date, este vorba despre o sinucidere, fata fiind găsită spânzurată. Potrivit unei cititoare mytex.ro, care ne-a sesizat cu privire la caz (n.r. confirmat apoi de autorități), zona în care a fost descoperit trupul tinerei este str. Jepilor 21, la aproximativ 50 – 100 de metri în pădure față de un bloc de tip vilă.
„La data de 19 august, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-o pădure situată în proximitatea municipiului Brașov se afla o persoană decedată. Persoana a fost identificată ca fiind o femeie, în vârstă de 24 ani, din municipiul Brașov. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, ne-a declarat, cu privire la caz, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.