112

BRAŞOV. TRAGIC. Fetiţă de 2 ani, moartă prin electrocutare

 

O fetiţă în vârstă de 2 ani a murit, ieri, după ce s-a electrocutat, în timp ce se juca în curtea locuinţei sale, din localitatea braşoveană Apaţa. În urma cercetărilor, s-a descoperit că familia micuţei se racordase ilegal la reţeaua electrică.

Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orelor 12.30, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că în curtea unei locuințe din localitatea menţionată un copil s-a curentat şi este inconştient.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că, în timp ce se juca în curtea locuinței, o minoră în vârstă de 2 ani s-a curentat de la un fir neizolat care atârna pe lângă peretele casei, fiind în stare de inconștiență. Cadrele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, constatând decesul minorei”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Ionuţ Marin.

În urma verificărilor efectuate la locul tragediei, reprezentanţii Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud – Braşov au descoperit că locuinţa era racordată în mod ilegal, prin instalaţii clandestine, la reţeaua de energie electrică stradală.

Polițiștii au întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere din culpă, confecţionarea unei instalaţii clandestine în scopul sustragerii de energie electrică şi furt de energie electrică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare