BRAȘOV. Trafic blocat pe DN 1S
Traficul pe DN 1S este blocat în această seară, între localitățile Șercaia și Părău, în județul Brașov, ca urmare a surprinderii și accidentării de către un autoturism a unei cabaline. Din primele informații nu au rezultat și victime omenești, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.
Update:
„Astăzi, 31 octombrie 2020, în jurul orei 18.00, un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN 1S, a acroșat o cabalină, ce se afla pe partea carosabilă, ulterior a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești. La testarea ambilor conducători auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Traficul se desfășoară în condiții normale”, a detaliat agentul de poliție Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.