BRAȘOV. Trafic blocat pe DN 13, în urma unui ACCIDENT (FOTO)
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 13 (E 60), la kilometrul 45+500 de metri, în zona Pădurii Bogății, județul Brașov, conducătorul unei autoutilitare încărcate cu fier vechi a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răstunat pe carosabil.
În urma impactului a rezultat rănirea șoferului, care este asistat medical la fața locului.
Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.
Update:
„Un tânăr în vârstă de 25 ani care conducea pe DN 13 un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară cu container, ce tracta o remorcă cu container, în care se aflau materiale metalice feroase, s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier conducătorul auto a fost examinat medical la fața locului, refuzând să fie transportat la spital.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Traficul se desfășoară alternativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Update:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat la orele 20.30 că circulația rutieră a fost reluată total pe DN 13 (E 60), la kilometrul 45+500 de metri, în zona Pădurii Bogății, județul Brașov, unde o autoutilitară încărcată cu fier vechi s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto. În perioada blocării traficului, polițiștii rutieri au deviat circulația pe ruta alternativă: DN 13 (Hanul din Ardeal) – DJ 112A – DN 1 – DN 1S.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.