BRAŞOV. Ţi-ai plătit amenda? Trimite dovada pe e-mail!
De la IJP Braşov am primit o informaţie extrem de utilă, care ar trebui să simplifice activitatea de la nivelul adminsitraţiei publice.
Ca o noutate, avem faptul că actul de identitate și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a fiecărui inspectorat de poliție județean, precum și a Poliției Capitalei.
„Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a fiecărui inspectorat de poliție județean, precum și al Poliției Capitalei. Adresa electronică a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este cabinet@bv.politiaromana.ro”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliție, trebuie să transmiteți dovada plății amenzii la e-mailul unității teritoriale din care face parte agentul constatator care v-a sancționat.
„De asemenea, nu mai este nevoie să veniți cu copie xerox a cărții de identitate pentru a obține documente eliberate de poliție. Este suficient să transmiteți copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei”, a mai spus sursa citată.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.