112

BRAȘOV. Termen în procesul lui Florin Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și copiii

 

Procesul în care Florin Buliga este judecat pentru uciderea soției sale și a celor doi copii pe care îi aveau împreună a debutat, pe 26 septembrie, cu o amânare pentru administrarea probelor. Astfel, noul termen a fost stabilit pentru poimâine, 12 octombrie.

Dosarul se judecă la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, unde s-a decis și să se mențină măsura arestării preventive a lui Buliga.

Amintim că, în noaptea de 26 spre 27 martie, bărbatul de 43 de ani și-a înjunghiat mortal soția, fiica de 18 ani și fiul de 13 ani, folosind un cuţit de vânătoare. În timpul anchetei, s-a stabilit că inculpatul era consumator de cannabis, fapt pentru care are un dosar penal și pentru consum ilicit de droguri.

De asemenea, s-a stabilit că a avut discernământ, doar că era scăzut, în momentul comiterii triplei crime, impunându-se un tratament medical.

Prin urmare, pe 14 iunie, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus „măsura de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical, după cum urmează: să urmeze în mod regulat tratamentul prescris de un medic de specialitate, în concordanţă cu afecţiunile psihiatrice reţinute în raportul de expertiză medico-legală nr.A1/5115/2018, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button