112

BRAŞOV. Tentativă de tâlhărie sau farsă nereuşită, în traficul rutier?!

 

Două familii din judeţul Mureş au trecut prin clipe de groază, în toiul nopţii, pe un drum judeţean din Braşov! 

Oamenii povestesc că indivizi necunoscuţi i-au urmărit ca în filme şi au încercat să-i blocheze în trafic, cel mai probabil pentru a-i tâlhări.  

Cei patru adulţi, însoţiţi de un copil de 3 ani, porniseră spre mare când, în judeţul Braşov, doi tineri aflaţi pe marginea drumului le-au cerut să oprească. Şoferul a continuat deplasarea, temându-se de intenţiile acestora, dar, la câţiva kilometri distanţă, mai mulţi indivizi cu trei maşini aşteptau să-i blocheze în trafic.

„Nu ne-am oprit. Am văzut în satul Cața că este blocat drumul. Noi am pornit un pic mai tare, că am văzut că sunt 15 inşi şi vor să fugă la noi la maşină”, a povestit, pentru stirileprotv.ro, una dintre victime.

Necunoscuţii nu i-au lăsat nici de această dată în pace, pornind în urmărirea lor, pe DJ 132B. Cursa a durat aproape 15 minute şi s-a întins pe raza localităţilor Ioneşti, Drăuşeni şi Caţa, în condiţiile în care nimeni nu mai circula pe drumul judeţean, fiind o arteră puţin folosită şi ziua. La un moment dat, unul dintre urmăritori a deschis portiera, ca să-i forţeze să oprească, dar şoferul nu s-a lăsat intimidat, iar în final a intrat pe un drum de piatră şi a reuşit să-şi piardă urma.

„Am intrat pe câmp, am oprit luminile de la maşină să nu ne vadă, că veneau după noi. Între timp am sunat la Poliţie, după aia a venit Poliţia să ne caute”, a explicat una dintre victime.

Mureşenii sunt convinşi că urmăritorii lor intenţionau să-i tâlhărească şi le-au povestit poliţiştilor tot ce li s-a întâmplat.

După sesizare, agenţii au reuşit să-i identifice pe făptaşi, iar aceştia le-au povestit că intenţionaseră să le facă o farsă unor prieteni, în toiul nopţii, dar au confundat maşina, ceea ce este greu de crezut.

„În ce a constat exact farsa pe care ar fi trebuit să le-o facă, sincer, n-aş putea să vă spun. Şicana în trafic a durat”, a precizat, pentru stirileprotv.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Iniţial, cazul a fost soluţionat cu aplicarea unor sancţiuni pentru nerespectarea Codului Rutier şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dar, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov consideră că faptele ar fi trebuit cercetate cu mai multă atenţie, aşa că a trimis Corpul de control şi a declanşat o cercetare internă la Poliţia Rurală care s-a ocupat de caz.

De asemenea, a fost deschis dosar penal pe numele a şase suspecţi.

Poliţiştii au transmis că, în cazul în care vă confruntaţi cu astfel de evenimente, trebuie să sunaţi pe loc la 112.

Tot anul aceasta, o familie din Galaţi care se întorcea de la mare a reclamat că a fost şicanată în trafic, în mod asemănător, în Ţăndărei. Poliţiştii i-au identificat pe suspecţi, dar nu au terminat cercetările.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare