BRAȘOV. Tentativă de sinucidere în zona „Prăpăstiile Zărneștilor” (Galerie FOTO)
Cu gândirea întunecată de necazuri, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Măgura – județul Brașov, a sunat ieri după-masă la 112 și a anunțat că e pe o stâncă și că vrea să se arunce.
Apelul primit în jurul orelor 15.00 a fost localizat în zona Prăpăstiile Zărneștilor, iar pentru căutarea apelantului au fost solicitați jandarmii montani de la Zărnești.
„Bărbatul a fost găsit, după mai multe căutări, de șeful Postului de Jandarmi Montan Zărnești, pe baza coordonatelor GPS ale apelantului. Zona în care se afla bărbatul este greu accesibilă, iar bărbatul a fost găsit și după urmele pe care le-a lăsat în zăpadă.
Discuția între colegul nostru și bărbatul respectiv a durat aproximativ o oră, timp în care amenința în permanență că, dacă se apropie cineva de el, se aruncă de pe stânci. În cele din urmă, a cerut o țigară și sub pretextul de a-i oferi acea țigară, colegul nostru a reușit să-l tragă de pe marginea prăpastiei într-o zonă sigură, de unde a fost preluat de ceilalți colegi și coborât în siguranță la ambulanță”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ion Zaharia.
„Plt. adj. șef Marian Blajiu, șeful Postului de Jandarmi Montan Zărnești, este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați jandarmi montani din unitatea noastră, a primit de-a lungul carierei mai multe premii și distincții pentru activitatea lui, iar anul trecut a primit și titlul Pro Urbe din partea comunității brașovene”, a adăugat sursa citată.
Bărbatul de 39 de ani susținea că nu mai are rost să trăiască, deoarece toată lumea îl marginalizează pentru că ar fi făcut pușcărie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.