112

BRAȘOV. Tentativă de omor, în parc! Un bărbat de 62 de ani a fost arestat preventiv

 

Un brașovean în vârstă de 62 de ani a fost arestat preventiv, ieri, la o zi după ce a agresat fizic un alt bărbat, cu 13 ani mai tânăr, fiind la un pas să-i curme viața, în parcul din zona str. Berzei, din municipiul Brașov.

„La data de 27 iulie 2021, în jurul orei 17.20, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-un parc situat pe raza municipiului Brașov ar fi avut loc o agresiune fizică, săvârșită de către o persoană de sex masculin asupra unei alte persoane de sex masculin. La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, Secția 1 Poliție și Secția 5 Poliție. Polițiștii au identificat persoanele în cauză, acestea fiind un bărbat în vârstă de 49 ani și un bărbat în vârstă de 62 ani, din municipiul Brașov”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 62 ani, l-ar fi agresat fizic pe bărbatul în vârstă de 49 ani, în timp ce se aflau pe raza unui parc din municipiul Brașov. Bărbatul în vârstă de 49 ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 62 ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, la data de 28 iulie 2021, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, a adăugat agentul principal de poliție.

Menționăm că, pe rețelele de socializare, se vehiculează că victima ar fi fost înjunghiată.

Inculpatul, V.B., a fost propus spre arestare preventivă la Tribunalul Brașov, unde s-a admis arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, pentru tentativă la omor.
Mandatul este valabil până pe 26 august, inclusiv, însă există drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. V.B. s-a folosit de dreptul de contestație, urmând ca dosarul să fie soluționat de Curtea de Apel Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare