112

BRAȘOV. Tatăl vitreg a doua fetițe, acuzat de agresiuni sexuale și VIOL

  • violata_4.jpg

Un bărbat de 41 de ani, din Brașov, este acuzat că și-a agresat sexual fiicele vitrege. 

În cauză, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de agresiune sexuală și a unei infracțiuni de viol.

„Începând din luna august 2021, o persoană de sex masculin în vârstă de 41 de ani, profitând de autoritatea pe care, în calitate de tată vitreg, o avea asupra persoanei vătămate în vârstă de 10 ani, a sărutat-o de mai multe ori și a atins-o cu mâna în zona intimă și pe sâni. Începând din luna noiembrie 2020, aceeași persoană de sex masculin, profitând de autoritatea pe care, în calitate de tată vitreg, o avea asupra persoanei vătămate în vârstă de 13 ani, a sărutat-o pe buze și a atins-o în zona intimă. Într-o zi după luna august 2021, în timp ce prima dintre persoanele vătămate minore se afla singură acasă în camera părinților, aceeași persoană de sex masculin a dezbrăcat-o de pantaloni și chiloți, după care i-a făcut sex oral în mod repetat”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Inculpatul a fost arestat preventiv luni, 4 aprilie, la decizia judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov.

Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button