112

BRAŞOV. Tânărul de 18 ani, PERICOL în traficul rutier, plasat sub control judiciar

 

Tânărul în vârstă de 18 ani care a fost prins de două ori, alaltăieri, şofând fără a avea permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului a fost plasat sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului, formulată de procurorul de caz.

F.R.C. a fost propus spre arestare preventivă pentru faptele de luni, cât şi pentru o faptă de conducere a unui vehicul fără permis de conducere din 5 septembrie 2017, ora 21.04.
Instanţa a respins propunerea de arestare preventivă şi a luat faţă de inculpat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

În acest timp, inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, are interzis să depăşească teritoriul judeţului Braşov fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

Decizia dată la Judecătoria Braşov poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Pentru detalii despre caz, CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Tânăr de 18 ani, PERICOL în traficul rutier!!! Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button