112
BRAȘOV. Tânăr lovit de mașină pe o trecere de pietoni din Codlea (FOTO)
Un pieton a fost lovit de un autoturism, în această seară, pe strada Lungă din Codlea, județul Brașov. Codleanul în vârstă de 27 de ani traversa regulamentar strada, prin dreptul imobilului cu numărul 110, când a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 35 ani, din Târgu Ocna, județul Bacău, care se deplasa spre Brașov, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.
În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital.
Șoferul nu se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.