112

BRAȘOV. Tânăr arestat pentru complicitate la VIOL și la OMOR CALIFICAT! Despre ce caz înfiorător este vorba

 

Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv, ieri, în Brașov, fiind acuzat de complicitate la viol și la omor calificat.

B.R.G. a fost propus spre arestare preventivă la Tribunalul Brașov, iar instanța a admis propunerea pentru 30 de zile, începând de ieri, 15 februarie, până pe 16 martie, inclusiv.

Inculpatul formulase cerere privind luarea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, dar aceasta a fost respinsă. Decizia Tribunalului Brașov poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Cercetările în caz sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a și formulat propunerea de arestare preventivă.

Complice la crima înfiorătoare din Săcele

Potrivit unor surse mytex.ro, arestul a fost făcut în legătură cu crima din noiembrie anul trecut, din Săcele. Atunci, o femeie în vârstă de 65 de ani, cunoscută ca neavând adăpost, a fost găsită decedată în scara unui bloc din Săcele.

Polițiștii săceleni au fost sesizați duminică, 22 noiembrie 2020, cu privire la descoperirea cadavrului, în scara blocului, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și medic legist. Cum femeia nu avea urme vizibile de violență, inițial a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii au făcut cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Apoi, a venit rezultatul necropsiei, stabilindu-se că vârstnica suferise leziuni interne, pare-se prin introducerea unui corp dur în anus.

Prin urmare, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din ucidere din culpă în omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, după cum ne-a informat și purtătorul de cuvânt al instituției, procuror șef secție Urmărire Penală, Adrian Aldea, care ne-a precizat că se făceau cercetări pentru „infracțiuni contra vieții”. 

În urma primelor cercetări, a fost identificat suspectul în caz în persoana unui tânăr de 24 de ani. Acesta este acuzat, în cele din urmă, de viol și omor calificat.

Continuând ancheta, polițiștii și procurorul de caz au stabilit că tânărul l-ar fi avut complice pe bărbatul în vârstă de 25 de ani, arestat preventiv ieri.

CITIȚI ȘI:

Update. BRAȘOV. Suspect reținut în urma OMORULUI din Săcele

BRAȘOV. OMOR în Săcele! Făptașul este liber


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare