BRAȘOV. „Tăiați” de la rețeaua electrică

Nouă oameni din Apața, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, sunt cercetați penal, iar locuințele lor au fost „tăiate” de la rețeaua electrică, după ce s-a descoperit că se racordaseră ilegal, cu ajutorul unor instalații artizanale, ca să nu plătească nici un consum. În cauză, s-au întocmit dosare penale, iar persoanele cercetate au fost lăsate în libertate. Neregulile au fost descoperite ieri, când agenții Postului de Poliţie Apaţa au organizat o acțiune în comună, pentru „asigurarea și menţinerea unui climat de ordine și siguranță civică, diminuarea fenomenului infracțional, prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică și material lemnos”, după cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar-șef Liviu Naghi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



