112

BRAŞOV. Strada nu este o pistă de concurs!

 

Alege viaţa! Strada nu este o pistă de concurs! Este campania poliţiştilor de la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Braşov, care atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun motocicliştii dacă nu respectă întocmai regulile de circulaţie, dar sunt atenţionaţi şi şoferii să-şi respecte partenerii din trafic. 

Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în rândul motocicliştilor se recomandă utilizarea echipamentului de protecţie omologat (cască, costum, cizme şi mănuşi).

„Fiţi vizibili! Folosirea permanentă a luminii de întâlnire a farului şi semnalizarea oricărei schimbări a direcţiei de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, folosiţi echipament reflectorizant. Respectaţi regulile privind efectuarea depăşirii, manifestaţi prudenţă şi efectuaţi această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalţi parteneri de trafic. Evitaţi să rulaţi în «unghiul mort» al autovehiculelor. Nu creaţi surprize în trafic…”, sunt sfaturile şefului BAPC, comisar şef Mihaela Hermenean.

De asemenea, indicat ar fi ca motocicliştii să adapteze viteza la condiţiile meteo, de drum şi de trafic, să anticipeze pericolele rulând la distanţă de minim 1.5 m faţă de vehiculele aflate în staţionare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.

Important este ca cei care cicrulă pe motoarele cu două roţi să nu confunde strada cu pista de concurs şi să verifice periodic starea tehnică a motocicletei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button