112

BRAŞOV. Staţiunea Bran va avea staţie de Ambulanţă

 

În curând, într-o lună-două probabil, în staţiunea Bran va fi înfiinţată, pentru prima oară, o staţie de ambulanţă.  

Luna trecută, primarul interimar din Bran a făcut o adresă în acest sens către Ministerul Sănătăţii. Potrivit primarului interimar din Bran, Rareş Rădăcină, Primăria şi-a luat anagajamentul să pună la dispoziţie spaţiul necesar funcţionării unei astfel de unităţi în condiţii optime, asigurând, asigurând, totdată, utilităţile. Cea mai bună locaţie este Centrul de sănătate Publică din Bran, unde mai funcţionează un dispensar, o farmacie, Serviciul Voluntar pentru situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Bran şi Grupul de Acţiune Locală (GAL), unitatea care atrage focnduri europene pentru zona Bran-Fundata. 

Ministerul Sănătăţii a luat act de această adresă a Primăriei Bran, după cum ne-a spus primarul, a fost discutată în comisie, fiind aprobat transferul unei staţii de Ambulanţă în Bran. 

„Ni s-a transmis telefonic, deocamdată, despre aprobarea solicitării noastre. Aşteptăm o comunicare oficială şi sperăm ca în cel mai scurt timp să înceapă să funcţioneze. Avem mare nevoie de o ambulanţă în comună, având în vedere că cea mai apropiată staţie de Bran este la Zărneşti”, a mai spus Rădăcină. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare