112

BRAȘOV. Spray lacrimogen folosit într-un autobuz RATBV

 

O fată în vârstă de 13 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, ieri, după ce un individ a pulverizat spray lacrimogen într-un autobuz RATBV.

Secţia nr. 1 Poliţie Braşov a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a folosit un spray cu substanţă iritant-lacrimogenă într-un mijloc de transport în comun care oprise în staţia RAT- ITC din Bulevardul Alexandru Vlahuţă.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat în vârstă de 45 de ani, de profesie agent de pază, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a avut o neînţelegere cu o persoană de sex feminin relativ la neacordarea unui loc liber. Întrucât acesta a folosit un limbaj indecent, în sprijinul persoanei de sex feminin au intervenit şi alţi pasageri, producându-se o dispută verbală. Conducătorul mijlocului de transport în comun i-a solicitat să coboare în staţia RAT ITC – Brânduşelor, în momentul coborârii acesta pulverizând mai multe jeturi de spray iritant-lacrimogen pe a doua uşă, cât şi pe cea a şoferului, determinând astfel pasagerii să coboare”, a informat reprezentantul IJP Brașov, Ionuț Marin.

Minora în vârstă de 13 ani a fost preluată de un echipaj medical și a fost transportată la spital, fără a fi dispusă internarea sa.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare