BRAȘOV. Spărgători de locuințe prinși după un accident rutier! Doi dintre suspecți sunt minori
Au dat două spargeri în Sohodol, în toiul nopții, dar au fost prinși de polițiști, în urma unui accident rutier în care au fost implicați pe raza localității Zărnești, din județul Brașov.
Este vorba despre doi minori de 17 ani și un bărbat de 27 de ani, care sunt cercetați în prezent pentru furt calificat.
O a patra persoană, respectiv șoferul autoturismului în care se aflau hoții, s-a ales și el cu dosar penal, pentru complicitate la furt calificat și părăsirea locului accidentului.
„În data de 24 ianuarie 2019, în jurul orelor 0.40, pe raza orașului Zărnești, la intersecția DN 73 cu strada Sohodolului, s-a produs un accident rutier ușor, în urmă căruia conducătorul auto vinovat de producerea lui a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. În urma măsurilor informativ – operative, polițiștii au reușit, la scurt timp, identificarea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Brașov. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta transporta trei persoane care au săvârșit anterior accidentului, respectiv în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, două infracțiuni de furt din locuințe de pe raza satului Sohodol, o parte dintre bunurile sustrase fiind aruncate din autoturism, în urma impactului și găsite abandonate”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
O echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului Criminalistic Brașov, ai Poliției stațiunii Râșnov și ai Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov au reușit să-i identifice și să-i prindă pe autorii furturilor. Ulterior, cei trei suspecți au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.
În cursul zilei de astăzi, cei trei bărbați au fost prezentați instanței de judecată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul de 27 de ani.
După cum am precizat, șoferul este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și complicitate la furt calificat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.